Dacă un câine muşcă un om nu e ştire, dacă un om muşcă un câine e ştire

Ei bine, dacă un câine muşcă de cap un copil de trei ani e ştire. E ştire accesată şi comentată pe toate site-urile de ştiri.

Advertising de sezon

Idee nouă, sau cel puţin pe care eu n-am mai văzut-o aplicată pe la noi prin sat. Textul din zăpadă e chiar pe marginea drumului, în faţa fast-food-ului cu acelaşi nume. Iţi sare-n ochi din maşină, de pe trotuar, de peste drum… E drept că ţine cam cât o pauză publicitară, adică până trece o maşină peste, dar ca idee, nota zece cu steluţă şi felicitări din partea mea!

Politica din România nu este recunoscută de Google

Am încercat să evit subiectul politică pe blog din mai multe motive. Principala cauză este implicarea falsă de care dau dovadă atâţia oameni. La câtă politică se discută în ţara asta, la câte persoane îşi dau cu părerea asupra subiectului, ar trebui să existe cel puţin 50 de partide politice şi 15 milioane de cetăţeni cu “carnet de partid”.

By the way….

Am făcut o pagină nouă, Photo, o găsiţi şi în dreapta. Enjoy şi, dacă bate pe cineva gândul să comenteze în vreun fel pozele de acolo, be my guest!

Revenire în forţă (numărul nuşcât)

Primul meu interviu pe bune a fost cu un domn Arpad, director de exploatare la Regia Autonomă de Transport în Comun Cluj. Asta se întâmpla în urmă cu vreo trei ani, când începeam să scriu la Ziarul Studenţesc. Subiectul interviului era transportul pe timp de noapte în Cluj-Napoca, ca urmare a unei petiţii care circula pe internet. Eram anul I la facultate, nu mai vorbisem până atunci cu nimeni important şi, cât se poate de sincer, aveam emoţii ca o virgină. Mai ales că sediul RATUC Cluj e foarte comunist, cu hârţogării de completat înainte s ajungi pe holuri şi cu zeci de camere de trecut înainte să ajungi la boss. Boss care, cu o atitudine la fel de comunistă, din câte îmi aduc aminte, ştie să te învârtă pe degete şi să ocoloească subiectul până când scapă de întrebarea incomodă. Dar asta mi-am dat seama numai după ce am plecat de-acolo. În timpul interviului, mă uitam disperat la reportofonul cu casetă care era în dotarea redacţiei, la foaia A4 cu întrebări pe care o aveam pregătită de cu trei zile înainte şi la ficusul din colţul biroului. Şi treceau cuvintele pe lângă mine, fără să-mi dau seama despre ce vorbeşte intervievatul. Da’ a ieşit bine până la urmă, cu material deschidere de ziar şi întins pe două pagini.

Cum mi-am adus aminte de chestia asta? Mi-a trimis o prietenă (mulţam Anca) clipul următor

Tipa ori e beată, ori e incredibil de proastă. Beată puţin e cu siguranţă, lucru care e vizibil după cum vorbeşte şi râde necontrolat. Proastă n-o fi atât de tare, că totuşi lucrează în presă (sic!). Eu cred că Despot e de vină: i-o fi dat ceva varzăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă.

Sigur, sper că eu nu am fost atât de penibil.